0

Viața bio cu salvie și muguri de plop negru

Atâta m-o amețit de cap divina mea blondă soră cu chimicalele și conservanții și spălatul cu oțet și cu produsele bio, că după numai 4 zile de conviețuire, când m-am dus să îmi iau și eu un deodorant, m-am blocat în fața raionului de produse verzi. M-am decis să fac al doilea pas spre o viață mai bună și să îmi iau un deodorant cu 97% ingrediente naturale. 97%, da? Mai mult de atât aș putea obține numai de la apă, săpun și frecat cu mentă proaspătă la subraț. Primul pas spre o viață sănătoasă a fost să am un pic de răbdare să o ascult și să înregistrez tot ce zice, păstrându-mi în același timp nonșalanța celui care se uită la tine și îți transmite doar din zâmbet că vorbești niște prostii enorme.

După achiziția deostick-lui cu pricina, miercuri plec la serviciu ca o floare înmiresmată de salvie și muguri de plop negru, fără niciun pic de BPA, aluminiu, talc și alte minunății de transpirație blocante. Pe la prânz parcă nu mai prea miroseam a salvie și începusem să miros, așa, cumva mai acru. Parcă miroseam a transpirație. Pe la trei nu mi-am mai mișcat mâinile prea mult și nu m-am mai mirosit deloc, căci nu mai avea sens. Cam puțeam.

M-am gândit că totuși poate PH-ul meu e alterat de atâta festin culinar și frații mai mari au întotdeauna dreptate, mai ales surorile! Joi o iau de la capăt. Mă spăl mai bine, mă dau cu și mai multă salvie. Ahh, are și provitamina B5. Ce fainn. Pe la prânz încep iarași să miros mai degrabă a lămâie decât a salvie, dar cumva un miros tare plăcut de transpirație curată, nu transpirație din aia de autobuz stătută bine și nici miros din ăla de deodorant de o zi îmbâcsit bine cu transpirație. Mai degrabă aduceam a țărăncuță cu flori în păr și cu ie albă, proaspăt venită de la culesul fânului. Am aplicat iarați metoda nu_ridica_nicio_mână ( ceea ce e foarte dificil pentru un om care vorbește mai tot timpul cu mâinile și probabil asta a cauzat și mai multă transpirație), dar m-am mirosit insitent toată ziua. Pe la ora patru miroseam la fel de îmbietor a transpirație proaspătă. Parcă era ceva minunat în acest deododant natural.

Când am plecat spre casă un tip mi-a zâmbit șăgalnic și atunci am realizat ce se întâmpla. Deodorantul meu natural, prin calitățile lui unice de a nu bloca și îmbâcsi transpirația, a permis feromonilor mei să fie simțiți și adulmecați de acest mascul alfa. Chiar și eu i-am adulmecat și mi-a plăcut de mine.

La naiba, blondo, nu puteai și tu să devii divă bio prin liceu și nu acum la bătrânețe?

0

Meeting-ul bătu-l-ar vina!

După cum v-am povestit icișa: Un IT-ist și un trainer stresat într-o barcă găurită, am reușit să duc la capăt una bucată tranining, după ce am reușit să îmi lovesc și mașina în graba acelei zile.

M-am descurcat cât de cât binișor pentru ce am vrut eu să transmit și ce mi-am luat eu acasă din sesiunea asta a fost validarea faptului că meeting-urile ne omoară. Nu ne omoară pentru ce facem în ele, ci ne omoară pentru cum ne fragmentează ziua și cum ne deconcentrează din munca noastră, de altfel foarte creativă, care necesită ”flow” liber și continu  de măcar câteva ore( vă ziceam despre el și în linkul de mai sus).

Nu o să fiu avocatul morții meeting-urilor, doar sunt project manager, deci prin definiție munca mea înseamnă 70% din timp petrecut în discuții sau meeting-uri, ci o să vă ajut un pic să vă organizați pe lângă ele.

Eu mă descurc dacă mă țin după principiile astea:

-dacă eu organizez un meeting atunci cu siguranță îl pun cum îmi e mie mai bine în calendar. Știind asta, tu ai două soluții: fie organizezi tu meetingul, fie aproape NICIODATĂ nu accepți un meeting fără să îți verifici calendarul și să îl poți grupa după recomandările care urmează:

-lipește cât mai multe întâlniri una după alta, fără pauze de 15 sau 30 de minute între ele. Știu că e mai greu, dar asta te forțează să fii punctual, să insiști să vă țineți de timp și nu îți dă timpi morți inutili. Într-o pauză de 15-30 de minute nu apuci să faci nimic de impact, eventual citești mailuri sau bei o cafea, dar de concentrat la ceva creativ nu prea.

-pune-ți întâlniri lipite de revenirea din masa de prânz. Dupa masa de prănz intri mult mai greu în ritm, așa că ăsta e un timp foarte bun pentru un meeting.

-din aceeași secțiune ca mai sus am observat că lumea înainte de masa de prânz e mai grăbită. Sunt încă în cumpănă dacă un meeting între 11 și 12 e bun sau nu, depinde mult de ce vrei să obții din el. Dacă vrei să se ia decizii pe date existente atunci ar putea fi o soluție bună, dacă vrei analiză și gândire profundă, poate nu e așa bine.

-observă-ți propriul bioritm. Eu lucrez foarte bine dimineața între 8 și 10 și după-masa între 2 și 4. Nu accept, și în general nu îmi pun meetinguri, între orele astea pentru că sunt momentele în care sunt cea mai productivă.

-dacă vreau să nu se atingă nimeni de timpul meu de lucru atunci îmi blochez singură calendarul de cu dimineața. Cei care pun meetingul, în general se uită după timpii liberi din calendar. Nu am timp liber, nu se pune niciun meeting. 🙂

-nu mă duc la un meeting unde nu am ceva de spus sau unde informația discutată nu mă ajută cu nimic. Asta e mai greu de făcut câteodată, dar decât să pierd timpul meu și pe al altora mai bine zic nu și explic de ce.

-evit să am mai mult de 3 întâlniri pe zi și încerc să am măcar 2 reprize de 2 ore de muncă neîntreruptă în care îmi închid, da închid, mailul si skype-ul de la butonul ăla cu X din dreapta sus.

Sper să vă ajute mica mea experiență acumulată in ultimii ani de luptă cu timpul și vă mai spun doar un secret: de meeting-uri nu putem scăpa, numai de project manageri!

0

Pe sârmă, fără plasă dedesubt

Am avut o săptămână grea. De fapt, cumva vinerea trecută( când printre altele mi-am lovit ca cea mai blondă dintre blonde mașina) s-a prelungit peste weekend și s-a unit cu săptămâna asta. Am avut o săptămâna așa de grea că într-o seară cănd îmi ungeam a treia felie de pâine cu humus m-am uitat la ea și nu am realizat imediat a câta era și nici nu simțeam că aș fi mâncat vreuna. Am avut o săptămâna așa de grea de am plecat marți dimineața la serviciu și fără să îmi dau seama, după ce am lăsat copilul mic la bonă m-am întors spre casă și abia când am intrat pe strada mea am văzut ce fac.

Azi, pe la 12, când treceam prin sala de mese și mă grăbeam ca de obicei spre un prânz rapid, am zărit cu colțul ochiului o colegă care mi se părea că arată incredibil de bine de când face sport. Am procesat repede gândul ăsta, l-am aruncat la coș și am plecat. Dar, m-am întors și oricât de penibil mi se părea am oprit-o în fața liftului și i-am spus cât de bine arată și m-am simțit și eu mai bine. După vreo oră, la espresorul de cafea am decis să îmi spun iarăși gândul de admirație către altcineva și am făcut-o. Și m-am simțit iarași un pic mai bine. Am continuat așa toată ziua când îmi plăcea ceva și sper sincer că nu am speriat pe nimeni.

Vă zic chestia asta nu pentru că e săptămâna mare și m-a apucat pe mine evlavia, ci pentru că se leagă de fapt de săptămâna mea grea. Săptămâna mea a fost grea pentru că a fost foarte nedormită și foarte încărcată, dar și pentru că am fost în multe contexte unde mi-am pus sub semnul întrebării capabilitățile. Am intrat în discuții cu care nu sunt comfortabilă și în zone delicate unde nu am mai fost până acum, atât acasă cât și la serviciu. Habar nu am dacă m-am descurcat sau nu, pentru că nu mi-a zis nimeni dacă fac ceva bine. Se pare că aveam nevoie de o încurajare și de un palmă caldă peste spate care să zică: Ești ok. Mai dai și pe lângă, dar ești încă ok per total. Știu..se cheamă nesiguranță și știu și din ce eră a mea vine, dar mă lovește când are ea chef și câteodată nu o pot controla deloc. E o zgâtie care îmi face zilele mai grele decât sunt ele de fapt.

M-am gândit azi că poate nu numai eu simt zilnic că merg pe sârmă fără plasă dedesubt și m-am decis să zic chestile faine pe care le observ, când le observ, chiar dacă lumea o să se uite cruciș la mine sau o să aștepte să le cer ceva imediat după. Cred că niciunul nu suntem prea obișnuiți să fim laudați, de fapt.

Tu. Da, tu care citești acum. Ești ok! Crede-mă!

0

Copilul intrigat

Ieri am avut pentru prima dată certitudinea că am făcut măcar un lucru bun cu copchilu ăsta cel mare. De 76 de luni de când ne chinuie viața, mă tot stresez dacă facem ce trebuie cu creșterea lui sau nu. Evident, o să aflăm asta peste mulți ani, până atunci nebuloasă totală. Parțial din cauza asta am un hâc (adică un mic ochi foarte critic) îndreptat către parenting gurus care au încă copii mici, scuze, dar există zero validare a metodelor lor de parenting și a rezultatelor pe termen lung.

Să ne întoarcem însă la mândria mea. Din cele 76 de luni de coabitare cu pruncoșenia, aș putea spune că în aproximativ 42 din ele i s-a citit zilnic înainte de culcare. Am început cu cărți micuțe, am avansat la cele mai mari, iar acum am început cărți de 200-300 de pagini. Total circumspectă la ce reține el, când am încheiat după 2 săptămâni lectura unei cărți, l-am rugat să îmi povestească un pic capitolele la care eu am lipsit. ( În fiecare seară are alt sclav de gardă la citit și ne tot rotim în serviciul copilului). Și se pune pruncul și îmi povestește TOATĂ cartea. Mai verific odată, 242 de pagini. Fuck me! Am concluzionat că puștiul are memorie bună și e atent, nimic ce ține de parenting.

Ieri seară apare ca o floare în dormitorul regal și avem conversația asta:

-Mami, pot să dorm cu tine?

-Ce s-a întâmplat?

-M-am uitat la un desen cu copaci urâți și mi-e teamă că o să visez urât.

-Atunci de ce te-ai uitat?

-M-a INTRIGAT.

Tadammmm. Intrigat. Da? Intrigatttt.

Concluzia mea: Se pare că a învățat și cuvinte folosite rar în vocabularul unui copil de grădiniță, nu numai a ascultat povești. Dacă am făcut ceva bine până acum, ei bine i-am citit. Că o să fie un mega tolomac, ca și mine, și nu o să îi foloseacă la nimic cuvinte ca intrigat, asta e total altceva.

PS: Ca să nu aveți impresia că mă alint, am fost acasă la mama și am dat de cocarda mea de la finalul liceului. Prima amintire de acolo spunea așa: ”Sper ca la facultate să te distezi mai mult ca în liceu”. 😀 Priceless!

 

5

Un IT-ist și un trainer stresat într-o barcă găurită

Ora 5. M-am trezit special la ora asta cu o durere bună de stomac ca să lucrez. Prin februarie scriam niște gânduri despre Un IT-ist într-o barcă găurită și după povești pe la cafea care îmi confirmau observațiile și soluția, am decis să iau problema în mânuțele mele două.

Așa că am făcut un mic, mic, mic business case, l-am pus pe masa oamenilor cu putere de decizie și buget și am obținut undă verde să fac acest training. M-am dus la capetele luminate ale departamentelor și am cerut o listă de oameni cărora li s-ar potrivi. Când am ajuns la biroul meu cu o listă de 20 de oameni tot unul și unul, m-a lovit realitatea și mi-am zis ”Gagica, ai pus-o!”.

Mi-am făcut curaj, am vorbit cu fiecare în parte și am planificat trainingul peste o lună, ca să am timp să mă pregătesc. Ghiciți ce am făcut în ultima lună? De toate, numai prezentarea nu! Săptămâna trecută, pe drum spre o conferința minunată m-am apucat de lucru și am descoperit că aeroportul din Brno e cel mai chill loc posibil unde să faci o prezentare. Am produs învelișul, conținut bunicel, 60-70% din prezentare terminată. Asta se întâmpla acum o săptămână.

Peste 12.984 de minute de la momentul Brno, prezentarea mea e fix în același punct și iată motivul durerii mele de stomac și al rezirii la 5.

Ar fi fost mega fain să vă scriu acum relaxată pentru că am finalizat, dar nu am cum. Mi-am lăsat laptopul la serviciu, nu mi-am trimis prezentarea pe email, nu am salvat-o nici pe un stick…. Practic, m-am apucat să scriu asta, căci prezentarea îmi stă fain frumos la serviciu pe laptop.

O să ziceți că am fost mama lenei, dar jur pe roșu că nu e așa. Pur și simplu am suferit de două probleme, care în mod distractiv se regăsesc și în prezentarea mea.

Prima problemă e că nu am avut nici măcar o oră de ”flow” săptămâna asta. ”Flow”, nu știu cum să îl traduc, e o stare de concentrare maximă, necesară oricărei activități creative, în care ideile curg ușor, lin, firesc și poți produce conținut de calitate în timp optim. E asemănător cu ce simt înotătorii când se concentrează doar la mișcarea și respirația perfectă în timp ce alunecă ușor prin apă. Fără el lucrezi ca naiba de greu și nu îl poți obține când toată ziua îți e fragmentată de telefoane, întâlniri și mailuri la care trebuie să reacționezi urgent.

A doua mea problemă e că sunt așa de stresată că nu o să fac un training util, că efectiv am amânat zi de zi să îmi creez contextul pentru ”flow”. Am observat că dacă am de făcut ceva ce vreau musai să iasă bine, în loc să îmi dedic mult timp ca să pregătesc munca, mai bine las pe ultimul moment și dedic cât mai puțin timp sub stres cât mai mare. Chestia asta funcționează cumva…habar nu am cum, dar pe mine mă mobilizează sau cel puțin nu îmi mai lasă timp să mă tot gândesc dacă e bună prezentarea sau nu.

Însă, nu m-am așteptat deloc ca mobilizarea mea finală să nu aibă obiectul muncii.

Cred că de data asta am cam îmbulinat-o…

 

 

4

Mi-aș face de lucru, dacă tot nu am destul

De vreo două zile sunt la o conferință pe tărâmuri străine și stau și ascult și mă tot minunez. E o conferință organizată de niște cehi și are participare preponderent din zona Cehia, Slovacia, Polonia, un pic de Germania și un pic de Ungaria și se pare că și un mic pic de România.

Cănd am ales conferința, m-am uitat și la audiență pe lângă subiecte, în ideea că, deși nu ne place de multe ori, suntem într-o zonă în care se face preponderent nearshoring, offshoring și outsourcing. Sunt puține companii de produs pe piața noastră și puține start-up-uri, iar piața de IT lucrează, în mare parte, la produsele clienților, cu ideile clienților și cu companiile clienților. Asta ne duce la constrângeri pe multe planuri și ne face ca toate floricelele pe care le auzim pe la conferințe să ne pară pe pășuni verzi de companii de produs și cu care noi efectiv nu avem ce face când ne întoarcem acasă. Miros bine florile? Daaa. Le putem planta pe gazon la noi? Puțintel.

Cu ideea asta în minte, am ales conferința la care sunt, sperând că o să atingă subiecte din lumea noastră, dar numai floricele au răsărit în calea mea.

Întâmplător am ajuns la masă cu tatăl conferinței și îl întreb pe ocolite cum aleg speakerii și tot pe ocolite îmi zice că e magia lui. Okkk, atunci îl întreb direct de ce nu povestesc și despre nearshoring, offshoring, outsourcing și primesc un răspuns care m-a dat pe spate total.

Zice nenea așa: ”That is not a good business. You should get out of it and build your own business. If you care just about your salary you stay in companies like this. That is wrong. You should do your own business.”

Mno, mă enervez și îi zic că ”dude, sunt oameni pasionați care vor numai să scrie cod fain și nu vor să își facă firma lor ci numai să facă chestii faine. ei lucrează pentru companii, companii care fac nearshoring, și au ceva leaderi pe acolo care vor să le facă viața mai bună și vin la conferințe și ar avea nevoie de inspirație…”

Dude îmi zice atunci: ”Then I cannot help you. This conference is for the real agilistas, the entrepreneurs.”. Mno, la începutul conferinței am aflat că omul cu costum și cratavă e diavolul în persoană, acum am aflat că nu sunt nici măcar agilistă. deși așa scrie pe badge-ul meu. L-am lăsat în plata domnului și m-am întors la friptura ațoasă pe care am decis să o savurez ca un adevărat agilist.

Am o întrebare și o idee.

Întrebare: Se poate să fiu groaznică în a alege conferințe sau să am așteptări aiurea. Îmi puteți recomanda o conferință care să abordeze probleme ca cele de mai sus?

Idee: De ce nu ne facem noi la Cluj-City o conferință care să fie despre oameni reali cu probleme reale și cu soluții reale și să ne aducem noi speakeri care s-au lovit de problemele noastre?

Așa…pe persoană fizică…fără nicio companie în spate. Cine sare acum cu mine?

0

Aș fi pro-avort chiar dacă…

Fără să mă gândesc nicio clipă la drepturile femeii de a decide ce se întâmplă cu viața și corpul ei, aș fi pro-avort, chiar dacă odată cu punerea lui în ilegalitate s-ar întâmpla și următoarele:

Ar deveni ilegal ca în școli să nu se facă educație sexuală.

Ar deveni ilegal ca o femeie să nu fie vizitată de două ori pe an de un medic de familie și să nu i se ofere gratuit sprijin contracepțional.

Ar deveni ilegal să îți abandonezi copilul.

Ar deveni ilegal să nu îți iubești copilul.

Ar deveni ilegal să nu ai cu ce îți hrăni sau îmbrăca copilul.

Ar deveni ilegal să îți abuzezi fizic sau psihic copilul.

Ar deveni ilegal ca orice om să abuzeze fizic sau psihic un copil.

S-ar introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru violatori și pentru orice agresiune în cuplu.

Dacă toate asta ar deveni legi, dacă s-ar putea cuantifica cumva pedeapsa pentru ele și dacă ar fi și aplicate, tot aș fi pro-avort pentru că să iți nenorocești sufletul are efect numai asupra ta și e o crimă mult mai mică decât să nenorocești sufletul și viața unui nevinovat.

Dacă imaginea asta v-a lăsat cu un nod în gât, gândiți-vă că acolo sunt 50.000 e oameni. România are peste 60.000 de copii instituționalizați din cauza abandonului sau abuzului parental și Dumnezeu știe câte mii de alți copii care o duc mai rău acasă decât într-un orfelinat.

Și dacă nici acum nu vi s-a pus un nod în gât, uitați-vă la o emisiune ca asta  și o să înțelegeți de ce nu avem altă opțiune decât să fim pro-avort și pro-educație sexuală, fără ca măcar să apucăm să deschidem subiectul opțiunii femeii.

5

Cu Project Managerul la psiholog

Mă chinui cu un client de săptămâni întregi și nu reușesc nici picurată cu ceară să ajung pe aceeași lungime de undă cu el.

Azi îi bine, mâine nu mai îi bine. Azi îi explici ceva și pare că înțelege, mâine afli că de fapt nu a priceput nimic. Azi îți zice că e ok aplicația, mâine povestește cu cineva și își schimbă părerea. Azi îmi răspunde la mailuri, mâine îl sună direct pe omul de vânzări și îi răspunde lui verbal la mailul meu. Azi zice să facem mâine un meeting, mâine îl sună tot pe colegul să îi zică că nu știe de ce avem nevoie de meetingul ăla.

Îmi vine să îl iau de gât și să îl dau de toți pereții, numai să nu vadă echipa nimic. Cred că oricum s-au prins că merge ca naiba treaba cu omul ăsta, dar dacă mă apuc și eu să mă plâng atunci de unde motivație să ducem proiecțelul ăsta la sfârșit?

Și cum stăteam eu așa și mă enervam în tăcere, un coleg de echipă îmi zice:

  • Rux, am stat față în față cu omul ăsta. I-am explicat cum funcționează aplicația pentru a zecea oară și am avut o revelație. E prost. De aia nu ne înțelegem cu el. E pur și simplu de un intelect sub medie.

Mi-a venit să îl iau în brațe și să îl pup și să plângem apoi împreună. Da măi, omul ăsta e, cum ar zice o prietenă faină, challenge-uit cognitiv.

Acum că i-am pus un diagnostic, ce naiba facem mai departe?  Poți să îți dai demisia din proiect pe motiv că nu ai nicio șansă să te înțelegi cu omul ăla, când rolul tău în proiect e să te înțelegi cu orice fel de om și să rezolvi orice problemă? Adică, dacă ți-ai da demisia ar însemna că ai renunța? Adică, dacă renunți înseamnă că nu ești în stare să te descurci în orice situație? Adică, ești sigur că ai făcut tot ce ai putut? De ce nu ai rezolvat să fie schimbat omul ăla? …Ce de întrebări care nu pun Project Manajerul nostru într-o lumină prea bună.

Am o singură concluzie. Cu un client slab cognitiv și cu un Project Manager slab de nervi, proiectul o să ajungă fix la naiba, dar nu ne dăm niciunul bătut!

4

Eu mă uit la televizor, mănânc jeleuri și beau cafea

Am descoperit recent o nouă fobie a lumii prin care mă învârt. Fobia de televizor. Nici să te gândești să zici că te uiți la televizor fără să te scuzi de ignoranța ta. Nu știu ce e mai rău să zic: că las copiii să mănânce dulciuri sau să zic că îi las să se uite la televizor. E clar că sunt un părinte încuiat și învechit, nepus la punct cu ultimele tehnici de parenting.

E așa, cumva, desuet să ai activități din astea neintelectuale. Adică tu nu bei numai ceai de ylang-ylang cules de monahi puri din munții Indoneziei? Adică tu nu folosești numai sare roz de Himalaya? Adică tu nu mănânci numai goji bio și tofu hand-made? Adică tu în timpul liber faci altceva decât să citești cărți de Eckhart Tolle și de Amos Oz?

În ziua în care ai decis că tu ești prea elevat ca să te uiți la televizor, ai pierdut așa:

  • Garantat 100% cu Cătălin Ștefănescu și poveștile lui uimitoare
  • Teleenciclopedia, pun pariu că nici nu știai că mai rulează
  • Face toți banii a lui Tudor Petremarin ( am aflat de aici de un super business: pantofi bărbătești făcuți la comandă într-un mic atelier din București)
  • Documentarele și vocea incredibilă a lui David Attenborough
  • Viziuni ale viitorului cu Michio Kaku ( are și o carte faină Fizica viitorului)
  • Prin gaura de vierme a lui Morgan Freeman ( da, actorul și pasionatul de astronomie)
  • Ai încredere în mine, sunt doctor, o emisiune de pe BBC care explică cum funcționează multe chestii din organismul tău.
  • Meciurile din Six nations, campionatele de atletism, meciurile lui Federer…
  • Cruciadele, perspectiva arabă de pe Viasat History

Mno, nu știu la ce se uită unii la televizor, dar sunt cel puțin 10 emisiuni faine care pot fi văzute în afară de Știrile de la ora 5 și Măruță, pentru că, uimitor, televizorul vine cu o telecomandă ce poate fi folosită pentru a selecta emisiuni faine sau pentru a închide televizorul când nu e nimic interesant de văzut.

Eu beau cafea. Și citesc Truman Capote. Și mă uit la televizor. Și mănânc jeleuri. ( da, din alea produse cu gelatină din oase). Și consider că din fiecare lucru poți să îți iei ce e bun. Și mai consider că e bine să faci un pic din toate, că tot o să te omoare ceva la un moment dat. ( nu jeleurile!)

Sunt o babă…comunistă.. clar

0

[P] Mii de oameni au găsit deja soluția unui weekend liniștit 

E duminică seara și te bucuri că scapi de încă in weekend.

Știu cum te simți.

Ai încercat in fiecare zi să le faci mancarea preferată în speranța că vor mânca.

Ca de obicei nu a funcționat și a trebuit să te rogi de ei, să îi ameninți, ba chiar să plângi.

Cu timpul te simți tot mai neîmplinita și nu știi unde greșești.

Poate ai încercat măsuri ca mersul la restaurant sau comandatul de mâncare, dar nimic nu a funcționat.

Așa am pățit și eu, până o prietenă mi-a spus secretul ei.

De două săptămâni nu mai am această problemă și sunt mai fericită ca niciodată.

Până și soțul meu a observat diferența, nemaivorbind de copii.

Soluția este o metodă brevetata în America și studiată în ultimii ani.

Ea ajută mii de familii din toată lumea.

E simplă și eficientă.

Doctorii o numesc mâncat inconștient și e cea mai simplă metodă prin care întregii familii o să îi placă mâncarea ta.

Cumpără o tabletă, accesează desenele preferate ale copiilor tăi și lasă-i pe micuți să privească liniștiți această minune a tehnologioei!

Mâncatul nu va mai fi niciodată un chin.

E atât de simplu! Încearcă și tu!

Eu azi sunt fericită. Și tu poți fi ca mine!