Automotivare lipsă

Lume lume, an nou, probleme noi. Am nevoie de ajutorul vostru.

Am plecat de dimineață spre minunatul serviciu cu un chef nebun și după ce am oprit motorul, am stat câteva minute bune privind clădirea și spunându-mi Hai că poți. Sperasem degeaba că biroul o să simtă și el că e an nou și să se transforme miraculos într-o căsuța de turtă dulce.

Și aici apare dilema mea. Cine motivează managerul când nu mai vrea să coboare din mașină? Cine îl ia de manuță și zice Hai că poți?

Nu puteți răspunde managerul lui, pentru că, de obicei, un manager are in fișa postului automotivarea care trebuie să vină instalată cu soft-ul din fabrică.

Dar ce facem când versiunea are un bug? Ce face echipa atunci? Face ceva? Vede ceva? Ar trebui să vadă ceva?

Mergând apoi mai departe un pic. De ce aveți voi nevoie de project manageri de fapt? Și mai departe un pic. Ce căutați voi la un project manager?

Ce de dileme. No? Mă ajutați?

Advertisements

Trei idei simple pentru un feedback mai bun

Zilele astea am țopăit dintr-o vizită în altă și am încercat să recuperez tot nevorbitul unui an întreg. Printre vizite am bifat revederea cu o veche prietenă cu care nu m-am mai văzut de un car de ani și care arată așa de bine de am urât-o în tăcere toată seara. Sărim din poveste în poveste și ajungem inevitabil la serviciu. Fata era tare necăjită că tocmai primise feedback de la șeful ei că nu comunică prea bine. Și era cătrănită rău căci asta era numai o cireașă de pe un tort mai mare. Eu, ca o divă blondă, mă pun pe scărmănat și întreb dacă i-a dat exemple, dacă i-a explicat, dacă i-a pus întrebări să înțeleagă mai bine… că mno, nu prea învățăm noi pe vreundeva cum să comunicăm și poate omul avea ceva pertinent de zis, ce poate ajuta. Nu i-a dat detalii, iar fata a fost așa blocată că nu a cerut. S-au despărțit zâmbind cordial, el mulțumit probabil că a reușit să îi dea feedbackul și ea supărată foc că cică nu știe să comunice.

Acuma, în principiu nu am nicio treabă cu povestea asta, dar mă sâcâie un pic pentru că am văzut oameni plecând din companii unde făceau treabă bună pe motive similare, așa că aș vrea să pun icișa pe hârtie niște idei scurte pe care le-am învățat eu din datul și primitul de feedback în câțiva anișori buni de făcut asta.

  1. De ce dau feedbackul ăsta? Ca emițător trebuie să îți fie foarte clar de ce dai un feedback, care e comportamentul pe care vrei să îl discuți și impactul lui asupra contextului și asupra receptorului. După ce îți e foarte clar, trebuie să transmiți motivul cu aceeași claritate și să te asiguri că buna intenție a fost percepută, iar receptorul are permeabilitate pentru restul mesajului pentru că el are ceva de câștigat din conversația asta și dacă va lucra la a îmbunătăți acel aspect.

  2. Ce s-a întâmplat? Un feedback fără exemple și fără detalierea efectelor are șanse maxime să fie perceput ca o etichetă, iar receptorul se va bloca. Dacă pe masă sunt puse  exemple atunci receptorul poate explica cum vede și el ce s-a întâmplat și se merge spre discuție, care e cel mai bun teren de învățare.

  3. Cum ai putea face diferit? Să zici că nu e bine și trebuie să faci mai bine, fără a oferi alternative, e similar cu a te împușca zilnic în picior așteptând ca mâine să te doară mai puțin. Adică cum să fac mai bine când eu credeam că ce fac e bine? Adică să fac mai mult sau mai tare din același bine dacă ce fac eu nu e destul de bine? Sau Adică cum să fac mai bine când eu credeam că fac bine? Pai atunci mai bine nu mai fac deloc, dacă tot nu e bine.  Cam așa s-ar putea traduce efectul soluției să facem mai bine. Nu ai posibile soluții? Nasol. Chiar ești pregătit pentru feedbackul ăsta?

Ca receptor, știu că e al naibii de greu să auzi ceva ce nu îți place și să te poți liniști, dar dacă reușești să îți scazi puseul de tensiune și nevoia primară de a-l sfâșia, încearcă să pui întrebări de tipul celor de mai sus și poartă tu discuția spre o zonă care să te ajute. Ce e fain dacă reușești să faci asta, e că la final poți spune sincer dacă emițătorul a avut ceva cu tine sau nu, iar teoria conspirației care se învârte în jurul oricărui șef poate să ia forme mai concrete.

Așa că, ho ho ho și la cât mai mult feedback de ajutor!

PS: Aveți alte idei care mi-ar putea ajuta prietena? Dar povești de groază cu feedback? Dar povești super faine cu feedback?

Managementul, ego-ul și moartea

Mă gândeam zilele astea la companii, la căsnicii și la proteste.Mă gândeam la căsnicii care reușesc să funcționeze și concluzionam cumva că o fac prin determinarea soților de a le face să funcționeze. Nu sunt perfecți, greșesc, poate chiar des, dar se luptă să le fie bine. Primul semn de moarte cred că e  apariția nepăsării. Nu mai încerc nimic. Nu mă mai lupt. Urmat apoi de groaznicul Nu îmi mai pasă.

Mă gândeam la proteste și la oamenii care merg în stradă zilnic pentru că încă le pasă. Nu cred în autenticitatea celor care se bat cu pumnul în piept întrebând de ce nu plecăm?, iar apoi închid Facebook-ul și își văd de ale lor. Cred că bărcile pe care le iubești le părăsești în tăcere și cu capul plecat.

Așa se părăsesc și companiile care deși par vii, sunt profund moarte. Viața lor se scurge picătură cu picătură când oamenii decid unul câte unul să nu mai spună nimic, să nu mai ridice întrebări, să nu mai propună schimbări și să stea în banca lor, căci oricum e degeaba. Am văzut companii care au supraviețuit pierderii clienților, nevoii de a concedia oameni, tăierilor de bugete și plecărilor celor mai buni lideri. S-au ridicat, s-au scuturat și au mers mai departe. Câteodată le-a ieșit. Câteodată, cu tot efortul, după un timp au închis ușile drepți și cu durere.

Am văzut și locuri de muncă unde oamenii stau cuminți, așteptând ziua de salariu și tot ce le pasă e să aibă o zi ușoară. Companiile astea sunt moarte, iar prohodul îl cântă managementul, în incapacitatea lui de a trece peste ego, a pleca puțin capul și a spune Și azi am ceva nou de învățat de la angajații mei. Dacă s-ar lua și numai după banala retrospectivă unde echipa recunoaște deschis că greșește, dar pot face mai bine și o să facă mai bine, ar fi de ajuns. Interesant cum se așteaptă asta de la echipe, dar cum metoda nu trece de bariera impusă de semnătura pompoasă. Stând pe o băncuță și privind de afară, ai zice că managerul lucrează pentru șeful lui și nu pentru oamenii lui.

Tot caut capitolul “The power of Humbelness” în cărțile de PMI, și numai nu dau de el.

Voi când credeți că moare o companie, chiar dacă are profit și clienți?

 

 

 

Mulțumiri de la balcon

Am băgat azi un picuț de stres cu o echipă cu un release un pic neașteptat. Ceva de genul: dimineață  la 9 știi că nu o să poți face release că nu merge totul, la 10:00 intri într-o convorbire cu clientul și îi spui să meargă învârtindu-se că nu putem face release din cauza lor și la 10:08 închizi telefonul cu convingerea că e foarte important pentru el să facem release-ul (adică m-au prostit…). Stăm să punem țara la cale, găsim soluția care împacă și capra și varza și viermele și lupul, băieții se super mobilizează și la 5 seara trimitem către client artefactele de instalat, strângem din buci și release cu succes.

Clopotele au cântat, porumbeii au zburat, soarele a apus, iar băieții au plecat acasă învăluiți în ceață, cu mantiile fluturând în vânt. Totul părea minunat. Numai că la 8 seara, ca o proastă în cap, îmi verific mailul și ultimul lucru primit e un mail de la șeful băietului care a rulat artefactele în care îi spune lui exclusiv well done!, iar noi toți fraierii stăm în CC și privim uimiți.

Adică stai așa. Well done pentru ăla care a dat cei trei clici care instalează aplicația, a cărui job e să instaleze aplicațiile și pentru care instalatul e muncă de rutină? Serios? Cumva nenea a fost la un curs din ăla șmecher de Cum să fii un șef mai bun și a învățat că zilnic are un număr de 14 laude pe care trebuie să le distribuie aleatoriu printre angajații săi? Mă gândesc să îi răspund la email să îl rog să rezerve câteva bucăți pentru echipa mea, așa vreo 11 pe zi, că măcar le dă la sigur.

Că îmi fac mie capul calendar zilnic nu-i bai, dar amu chiar m-or enervat! Și să nu îndrăzniți să ziceți că poate a greșit!

După capul meu mic, mulțumirile și lauda sinceră se fac personal, umil și fără public, că nu suntem la circ să aplaudăm ca focile de pe margine. Am mai observat că cei mai mulți colegi sunt extrem de stânjeniți când sunt lăudați în public, ba chiar își cunosc efortul și valoarea și fără momente de gen, dacă există cele private. Sunt cazuri când felicitările trebuie făcute oficial și în scris, dar atunci sunt pentru a lăuda un lucru extraordinar și de cele mai multe ori pentru a bifa performanța unei echipe și a sublinia munca lor deosebită.

Bine zic sau nu?

 

 

 

Un picuț de feedback, te rog!

Am să vă fac o mică confesiune: Urăsc feedbackul! Urăsc orice feedback care nu e de acord cu mine sau parțial de acord cu mine. Da, știu, suntem super agile și super maturi și super profi și super deschiși, dar să îți iei feedbackul și să ți-l bagi undeva! Serios, să ți-l bagi undeva, de nenorocit prost și nerecunoscător și plin de tâmpenii, idiot care s-a trezit să îmi caute mie nod în papură, eu care muncesc aici pe brânci toată ziua și tu habar nu ai ce fac eu și prin ce probleme trec și naiba să te ia și sper să crăpi, tu și feedbackul tău.

Ptiu, ce bine mă simt acum că am spus lucrurilor pe nume! Nu chiar urăsc feedbackul, dar asta e reacția mea normală la feedback. Când tu îmi spui că nu fac ceva bine, în 95% din cazuri în mintea mea se derulează la intensități diferite cuvinte de bine pentru tine. Și de ce ar fi altfel? Mă ataci. Îmi zici că nu fac ceva bine. Îmi lezezi încrederea în mine și te aștepți ca eu să fiu Zen și să te și pup la final? Nope, nici nu mă gândesc! Să mă apuc să îți dau și eu de la mine sau să îți explic ce prost ești? Am explicații la fiecare lucru pe care l-ai zis. HA!

Singurul lucru pe care am reușit să-l fac, în timp, e să încerc să tac parțial din gură și să dorm o noapte cu feedbackul primit. De obicei o noapte bună calmează amigdala ( nu aia din gât, ci aia din cap) și reușesc să pun armele jos, să mă gândesc că poate omul nu a vrut să îmi facă rău ci avea ceva valid de spus și să o iau un pic mai obiectiv. A doua zi putem relua discuția și scoatem ceva mai bun din ea sau măcar poți afla că și după ce am analizat ce ai zis, tot cred că am dreptate și tu chiar nu ai avut de lucru.

Luând un pas lateral și detașat de nebunia mea, mi-e teamă că știind cum funcționăm la primirea unui feedback constructiv, în momentul în care trebuie să dăm noi unul, îl învăluim în atâtea straturi de brânză, salată, cartofi, varză, maioneză și la final chiflă pufoasă, de nu se mai simte nimic din carnea de fund de coiot pe care voiam să o punem pe masă. Și plecăm bucuroși că am discutat problema și am scăpat de corvoadă, dar de fapt am făcut un mare nimic cu fundă roz.

Știți pe vreundeva vreo firmă în care principalul scop al HR-ului e să fie cel de păzitori ai unei culturi orientate spre creștere sănătoasă prin feedback sănătos? Adică să aibă săli capitonate, costume de sumo și arbitrii buni? M-aș angaja… poate învăț și eu să accept ușor că nu îs pita lumii.

 

 

 

 

Nicio zi irosită în împărăția gafelor

Cred că în curând aș putea transforma jurnalul ăsta de bord într-o colecție cu titlul orientativ 101 moduri de a o da în bară sau cu un titlu mai sexi Ce nu o să înveți de la certificarea pentru PMI și nici de aici. 

Deși am proclamat mare și tare că probabil sunt cea mai antisocială ființă care pare foarte sociabilă, mi-am dat seama că mă alintam și de fapt mă apucă vorbitul fix când ar trebui să tac dracului din gură.

Vă ziceam eu la un moment dat că project managerul ăsta e un manipulator de informație și îmi susțin în continuare părerea de aici

Ce face blonda și divina de mine? Fix ce scrie la punctul doi, adică, fără să stea să judece prea mult transmite echipei o informație care nu folosea nimănui la altceva decât să râcâie răni din trecut. În retrospectivă stau să mă întreb de ce și singurul răspuns la care mă pot gândi e că acumulasem prea multe și am avut un scurt debușeu. Inutil și cu efecte proaste. Foarte proaste.

Îi mega complicat să poți analiza la rece ce discuții și ce informații e bine să ții pentru tine și să nu lași să treacă spre echipă pentru că nu îi ajută cu nimic și crează numai  perturbații. Ar fi trebuit să mă uit la probabilitatea ca în viitor să fie impactați de discuția respectivă și de efectul pe care l-ar avea aflarea faptului că eu știam. Și nici atunci nu aveam nicio siguranță, dar ce ar fi job-ul ăsta dacă nu echilibristică continuă?

Mno, ar trebui project managerul să țină pentru el unele discuții? Da! Ar trebui să funcționeze ca un filtru de zgomot, să curețe mesajul și să lasă să treacă numai ce e util. Cum? Mai învăț și vă spun când cresc mare!

 

Fițe, mii de fițe

Încă o săptămână, încă o delegație, încă o dilemă.

Ce faci când îți place maxim echipa ta, dar nu îți place deloc clientul?

Ce faci când știi ce ai de făcut să crești proiectul, dar îți e groază de interacțiunea cu clientul?

Ce faci când știi că echipei îi place proiectul și îți dai seama că tu nu îi acorzi timp suficient pentru că nu îți place clientul?

Ce faci când știi că poți să faci o treabă bună dar ție nu îți place clientul?

La Project manajer nivel ninja în spandex roz nu apare în descrierea postului că trebuie să îți faci treaba bine indiferent de culoarea ochilor clientului și chiar cu zâmbetul pe buze?

Dacă aveți alt răspuns la întrebările de mai sus în afară de Femeie, treci la treabă și lasă fițele, îmi dați și mie de știre? Scrie în vreo carte din aia deșteaptă de PMI ce să fac?

O căruța cu colaci trecea prin satul meu

Am luat un proiect care era în budă rău de tot. Până l-am pus pe picioare ne-a luat un timp, dar în momentul în care a început să meargă bine m-am trezit brusc cu timp liber. Până atunci cele câteva ore libere pe săptămână, le ocupam cu un training sau o poveste prin curte, când cineva avea nevoie de un umăr de plâns și apoi de un șut în cur care să îl trimită înapoi la luptă. Să spunem acestui proiect A, iar timpului de care aveam nevoie să fac munca normală pe el să îi zicem costA.

A apărut proiectul B. La început mai greu până ne-am dezmeticit, dar șontâc șontâc și-a dat drumul. Am ajuns cu el într-un punct stabil și după buna tradiție, costul lui de rulare o să se numească costB.

Mai aveam vreo opt ore libere pe săptămână când a apărut C. C nu era un proiect. C era un mega challenge, un fel de tata lor, deci automat și oportunitățile de a învăța erau tata lor. Am făcut eu calcul ăsta: 30h – costA – costB – costC = -2 și am zis că nu e rău, pun eu C pe picioare și mă descurc.

Numai că C costă mai mult și pare imposibil de adus în zona de rulare. Așa că mi-am zis că fur de la A care e cel mai stabil. În concordanță, am furat de la A și am omis o chestie mică care a destabilizat A. Ca să stabilizez A, am furat de la B și când aproape jonglam cu ele a apărut o delegație pe B care mi-a dat peste cap toată echilibristica.

Aceasta fiind povestea, iată concluzia:

  • Costul unui proiect stabil nu se reduce exclusiv la costul de rulare, ci are nevoie continuă de un cost de mentenanță în care să monitorizezi că rularea e tot în parametri.
  • Costul unui proiect stabil în izolare nu e niciodată egal cu costul lui în combinație cu alte proiecte.
  • Nu te încărca niciodată mai mult de 80%, ca să lași loc neprevăzutului și multelor activități interne care ți-ar putea plăcea și ajuta.
  • Dacă e nevoie să fii prezent zilnic la activitățile tuturor echipelor, poți să îți reduci automat ziua de lucru la jumătate.
  • Când trece căruța cu colaci prin sat, gândește-te dacă nu e mai bine să faci mai puține lucruri foarte bine decât mai multe și mai prost. Dacă le faci bine pe alea puține, atunci vin colacii singuri la tine 😉
  • Când te apuci de compensat timpul lipsă cu furat timp de la un proiect fi bine să nu improvizezi ci chiar să analizezi atent ce nu o să afecteze stabilitatea sistemului.

Disclaimer: Nu am luat în calcul deloc overtime-ul după cum ați văzut, pentru că acum eu nu mi-l permit. Cred că overtime-ul e nesănătos, dar îi înțeleg nevoia sau chiar alegerea dacă e pentru termen scurt-mediu. Câteodată vrei atât de mult sa reușești, încât îți asumi efortul extra, dar trebuie să o faci conștient de impactul lui asupra vieții și minții tale.

 

 

Brainstorming ca la carte

După o săptămână de brainstorming intens cu un client pe subiectul  ”ce magie mai vrei să facem cu produsul tău?” am luat cu mine acasă o lecție foarte importantă despre echipe. Un grup de oameni pare a fi o echipă atunci când orice membru al ei se simte confortabil să dea drumul ideilor în mod liber, fără teama de a fi sancționat de grup, iar singurul focus al grupului e de a clădi idee peste idee până când, combinând tot ce s-a spus, ajung la rezolvarea perfectă. Nimeni în afară de producătorul ideii nu are voie să spună ”ai ce porcărie!” și o idee foarte bună e apreciată cu un admirativ ”ce idee bună ai avut”.

Luând acestă descoperire acasă, am aplicat-o dimineață pe problema: ”cum să facem să îmi pice mai repede dintele de sus?”. Am format o echipă cu posesorul dintelui și am învârtit următoarele idei:

  • să alerge cu gura deschisă la fotbal
  • să roadă un os de dinozaur autentic furat de la muzeu de dinozauri
  • să mănânce un măr tare, inclusiv cu coceanul și după aia să tragă cu sâmburi pe fund ca o mitralieră
  • să se dea cu capul de pereți
  • să se lovească cu o piatră în dinte
  • să facă karate cu un zombie
  • să stea portar și să încerce să prindă mingea cu dinții
  • să decojeacă cu dinții o nucă de cocos

Clădind idee peste idee, am ajuns la soluția perfectă: poate îl scoatem noi cu ața, de Crăciun, și i-l facem cadou lui Moș Crăciun.

Mă doare în cot dacă îți zici agile sau nu

Am ținut training-uri de metodologii Agile. Am fost ceva obscur ce se cheamă Agile coach. Am vorbit la conferințe pe teme Agile. Am propovăduit mult timp metodele și principiile Agile. Trebuie să vă zic un secret. Mă doare în cot dacă ești agile sau nu. Mă doare în cot și dacă zici că ești anti-agile sau nu. Mă doare în cot de orice discuție pe teme de gen, zilele astea. Sincer, poți să fii și cu trei coaie și tatuat pe fund, atâta timp cât îți pasă de niște chestii pe care eu le cred mai presus de orice trenduri și metodologii.

Eu aș lucra cu tine oricând și o să îi spunem oricum, dacă:

  • Vrei în fiecare zi să faci o treabă cât mai bună și să fii mândru de ce lași după tine.
  • Înțelegi că lucrăm în echipă, iar în echipă fiecare e bun la ceva și toți suntem vedete pe felia noastră.
  • Înțelegi că totul se face prin muncă, de obicei muncă grea și nimic nu pică din cer.
  • Vrei să înțelegi multiplele perspective ale diferitelor roluri implicate într-un proiect.
  • Ești deschis măcar sa auzi propuneri de schimbare.
  • Cauți simplitate, claritate și eficiență în ce lucrezi zi de zi.
  • Înțelegi că niciun PPT nu se compară cu o bucată de cod funcțională.
  • Ești vertical, deschis și corect.
  • Știi că un cod scris superb e poezie curată.
  • Arăți bine in spandex.

Ce zici? Dacă am bifa lista asta, ar trebui să ne mai zicem altcumva decât profesioniști? Mai bine ne focusăm pe asta și cum o să lucrăm o să găsim într-un mod natural și organic.

(Acuma, dacă stau drept și nici nu mă uit strâmb nici eu nu mă calific la așa pretenții. Dar să nu ziceți la nimeni! )