Într-o zi am văzut ca încep să i se înnegrească niște frunze și le-am rupt cu grijă. E normal, se întâmplă, mi-am zis.
După o săptămână se uscase o crenguță întreagă. Am privit îngrijorată și am decis să o mut în altă cameră. Am verificat apa, am verificat rădăcinile. Totul părea ok.
Încă o săptămână, încă câteva frunze negre. Oare ce se întâmplă? Am schimbat și camera aceasta într-o perindare între geamuri de est și geamuri de vest.
L-am visat zâmbind și spunând că ar trebui să o mut pe balcon. Dar de acolo a început uscăciunea, i-am răspuns. A zâmbit și a mai tras o dată din țigară.
Încă o crenguță uscată total.
– Soț, oare ce să fac? Moare.
– Eu am omorît-o?
– Nu cred. Dar moare.
– Eu nu îți mai ud florile. Să ți le omori singură.
Încă una. Încă 10 frunze urmate de zile și zile de rells-uri cu influenceri botaniști plini de sfaturi inutile.
– Mai am numai o crenguță cu 3 frunze verzi. O să moară.
– Îți luăm alta?
– De ce încerci să repari tu tot? Nu înțelegi că nu despre asta e vorba?
L-am visat iarăși. Pleca la mare.
– Îți fur o floare din Grecia?
– Nu, eu pe asta o vreau.
– Bine Ruxăndrelu.
M-am decis. O scot din ghiveci. Îi spăl rădăcinile. O pun într-un pahar cu apă în geam în pepiniera improvizată.
De pe geam văd cum răsare soarele de toamnă. Un pic mai la dreapta blocului din față. Nicio schimbare.
De pe geam văd cum răsare soarele de iarnă. Un pic mai la dreapta copacului din dreapta blocului din față. Nicio schimbare.
De pe geam văd cum răsare soarele de primăvară. Un pic mai la stânga blocului din față. O frunză nouă.
– Soț, te-ai trezit? Are o frunză nouă. Are o frunză nouă.
-Ești nebună.
-Tu chiar nu pricepi?
-Nu.
-E singurul lucru pe care îl am de la el. Dacă moare, moare iarăși și el.
-Plantele mor dragă.
De pe geam văd cum apune soarele de vară. Un pic mai la stânga blocului din spate. Un mugur de floare.
-Oare dacă am salvat-o înseamnă că nu o să te uit?
-Ia o tigară și lasă prostiile astea. Hai să îți arăt ce semințe mi s-au prins. Le-am adus din Grecia.
Ciudat cum ne încleștăm dinții de orice i-ar putea ține încă puțin aproape de noi înainte de a aluneca complet în uitare.
-Soț, când mor eu o să ai vreo 30 de plante să îți amintească de mine. Am văzut la un prieten că are un lămâi imens de vânzare. Nu vrei să îl luăm noi?
-Eu mor primul și nu mai are cine să îți ude lămâiul.
-Ești nașpa.
-Și tu.
Prințesele sunt la casa de nebuni 